Acasă Amintiri Academician Petre Mihai Bănărescu

Academician Petre Mihai Bănărescu

727
0
DISTRIBUIȚI

420

Era într-o zi de joi din toamna anului 1986. De abia venisem la masteratul din perioada comunistă numit specializare în biologie celulară și genetică – anul 5 de facultate după cei 4 susținuți la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. M-am dus glonț ca să-l cunosc pe domnul doctor docent pe atunci Petru Bănărescu la Institutul de Biologie al Academiei Române. M-am prezentat și i-am spus cine sunt, că-mi plac peștii mai mult decât alte viețuitoare dar că am venit la specializarea asta că alta nu era. Când am intrat în birou m-a cuprins o emoție mare că citisem monumentala faună de pești a României care se vindea din anul 1967 (anul apariției cu 100 de dolari USD în toată lumea deoarece era foarte bine structurată la nivel mondial atât cu prezentarea generală de ihtiologie de peste 160 de pagini cât și cu prezentarea originii și evoluției peștilor de apă dulce în conformitate cu teoriile derivei continentelor a lui Alfred Wegener de la Institutul din Hamburg Germania  de la începutul secolului 20 dar mai ales după dovedirea teoriei de către marea geoloagă americană Cristine Tamp în anul 1955, cea care a descoperit că sub Oceanul Atlantic există o mare dorsală atlantică pe unde iese lava vulcanică având o lungime de 16.000 de km și care duce mereu la departarea Europei și Africii față de cele 2 Americi.

422

Apoi s-a aflat ca la fel este şi în celelalte oceane situaţie care a dus la deriva continentelor cu faune si flore cu tot atunci când s-a rupt ultima data Pangeea în bucaţi care apoi s-au departat la sfârşitul erei paleozoice, adica în urmă cu peste 280.000.000 ani. Acum crește Oceanul Atlantic cu 5-8 cm lățime anual și scade cu tot atât Oceanul Pacific. În 50 de milioane de ani Pacificul va dispărea complet ceea ce este puțin la scară geologică a vârstei Terrei dar Atlanticul va redeveni cea mai mare apă de pe Terra aidoma vechii Pantalassa din Era Paleozoică sau din Era Precambriană. Divizarea continentelor a dinamizat rapid evoluția vieții pe Terra, izolarea geografică și reunirea – formarea cu mare viteză de milioane de specii noi. În România dar și la nivel mondial puțini au înțeles atunci. Iată de ce lucrarea Fauna României, Pisces, Osteichthies – Peștii osoși ai României sub egida Academiei Române ca toate celelalte sute de volume a cunoscut rapid un succes planetar și încă se vinde bine .

423

De aceea o editură ieșeană acum 2 ani a reeditat-o că se cere mult la export și în ziua de azi. Să mai spun ceva! Când intru în biroul domnului academician deja era o discuție aprinsă cu domnul cercetător Theodor Nalbant pe plan științific. M-am bucurat enorm că l-am căutat pe domnul Bănărescu și am dat și de al doilea titan al studiului peștilor de la noi. Amândoi erau colegi de birou. De atunci m-am ținut de ei cât au trăit și am învățat multe de la ei. Am fondat Aquaterra împreună cu ei. Mi-au fost mentori spirituali mie dar, după revoluție și altor membri ai Aquaterra care au vrut să studieze peștii – acum dr. biolog Ionuț Cristea, lector dr. Anca Mihalcescu – Universitatea Ovidius Constanța. Când am venit eu la București în anul 1986 domnul Bănărescu era un om de 67 de ani. M-am mirat că nu ieșise la pensie. După anii 90 l-am întrebat dacă vrea să iasa la pensie. Mi-a zis că nu se gîndește la asta ci să poată lucra cât mai mult, să bată apele țării dar are mare nevoie de noi – de studenți în greaua activitate de inventariere la pești unde e mult de muncă – unde nu mergi pe ape cu binoclul și carnetul de teren, GPS sau aparatul foto ci obligatoriu cu 5 – 7 oameni, cu năvoade de pescuit mari și grele, cu 2 – 3 mașini, cu combinezoane și costume de scafandru uneori, cu aparatură de analiză a calității apei, cu zeci de site de triere a zoobentosului de mîl și nisip, de sortare, cu 3 – 4 rânduri de haine de schimb că poți răci. Mai ales dacă te prinde ploaia sau viiturile sau faci munca asta 6 luni cu picioarele în apa rece (din septembrie până în mai). De fapt atunci este indicat a se face pescuitul cel mai definitoriu pentru un bazin acvatic când nu sunt ploi și nici viituri deci când este mult mai greu.

424

De atâta muncă pe ape deși nu se dădea bătut domnul Bănărescu era mereu obosit și epuizat pe la 82 de ani. Am fost cu el când  a făcut primul infarct de epuizare și a fost dus rapid la spitalul Elias. Tocmai ne întorceam după o expediție de pescuit științific pe Râul Timiș până la intrarea în Serbia pe graniță.

Îmi mai aduc aminte şi de povestea frumoasă cu prima întîlnire cu actualul împărat al Japoniei. Deși pe linie științifică își trimiteau reciproc  extrase încă de prin anii 60 despre peștii de apă dulce ai Asiei, acolo unde domnul Bănărescu devenise lider mondial și de care era interesat însuşi excelența sa Împăratul Japoniei atunci aveau să se cunoască prima dată față în față inopinat după o vizită în Marea Britanie prințul moștenitor al coroanei nipone, excelența sa Prințul Akihito a vrut să facă o escală la București ca să-l cunoască pe domnul dr. docent Bănărescu. Ceaușescu era năucit. S-a bucurat enorm că venea pentru prima dată după 70 de ani un reprezentant al coroanei regale nipone la noi (mai fusese prin 1919 împăratul de atunci la sugestia lui Carol 1 la Muzeul nostru de Istorie Naturală Grigore Antipa pentru a-l cunoaște atunci pe marele Grigore Antipa. Puțini din lume știu că de prin anii 1600 – 1700 Universitatea Oxford este frecventată de prinții Japoniei ca studenți, unii devenind de atunci ori botaniști iluștri ori zoologi, ecologi de talie mondială. Toată Japonia e o floare și japonezii au știut de mult să dezvolte cultul patriotismului apărând natura și însuşi împărații au devenit naturaliști. Acesta este adevăratul patriotism – ceea ce propovăduim și noi în țara noastră dar suntem cel mai adesea în inconștiența noastră profund neînțeleși. Se uită mereu că a apăra pădurile, apele, speciile, habitatele este egal cu a apăra neștirbită frumoasa noastră Românie și nu altceva.

Conducătorul statului român de atunci a așteptat oficial delegația niponă și actualul împărat la coborîrea din avion a spus că a venit într-o vizită privată pentru a-l cunoaște pe domnul Bănărescu. În 3 ore securitatea română l-a adus. L-au căutat, era la institutul de Biologie unde lucra și atunci în 1983. L-au îmbrăcat cu un costumm de la Eva că nu era niciodată îmbrăcat la costum la serviciu ci numai în stil sportiv sau de teren. Așa a avut loc prima mare întîlnire cu actualul împărat și ultima.

Mai am o altă amintire cu marele meu mentor. Nicule dragă, ăștia de la Academie vor să mă facă academician. Era prin toamna anului 1990. Nu poți să mă ajuți tu să-mi fac CV-ul că nu știu să mi-l fac deoarece nu a mai fost nevoie de el.

425

Eu oricum am fost deținut politic și am fost la canal 2 ani (între anii 1948-1951). L-am ajutat repede cu prietenii cu care 2 ani mai tîrziu am fondat asociația Aquaterra. Dar ce să vezi! Adunând toate articolele științifice și cele de popularizare a științei CV-ul domnului acum academician devenise o carte cu 47 de pagini A4 de lucrări (titluri). Se remarcau deja și cîteva cărți impresionante – Zoogeografia publicată cu colegul său botanist și prieten din studenție, domnul Nicolae Boșcaiu, apoi uriașa lucrare în 3 volume Zoogeografia apelor dulci la nivel mondial. O lucrare de peste 3000 de pagini publicată în Editura Aula  Verlag din Germania volum cu volum. La ea lucra de mult timp, din perioada comunistă. Prin anii 1996-2000 fostul meu șef, rectorul Universității București ajuns președinte al României atunci a fost invitat la o vizită oficială în Japonia. Din păcate ceva, ceva se știa de colaborarea din trecut cu excelența sa Împăratul Japoniei Akihito. Dar din păcate delegația prezidențială cu tot cu președinte a avut proasta inspirație să-i ceară doar cât mai multe extrase științifice domnului academician Petru Bănărescu dar nu a avut inspiraţia să îl ia și pe el în delegația României.

Mare greșeală diplomatică făcută de Emil Constantinescu atunci! Cînd a ajuns acolo împăratul pe drept cuvânt a întrebat! Păi bine dacă tot ați venit cu un avion plin de secretare și tot felul de oameni de afaceri deși știați cine este domnul Bănărerscu – că am venit în regimul comunist ca să-l cunosc personal la voi de ce nu l-ați luat și pe el cu voi la mine acum? Președintele nostru nu avea ce să mai spună.

Dacă dumneavoastra domnule președinte ați vrut doar să fiți poștașul și să-mi aduceți toate extrasele științifice ale prietenului meu atunci fiți vă rog poștaș până la capăt. Am și eu multe extrase să le dau prietenului meu. Vedeți Fauna de pești marini a Japoniei realizată de echipa mea. Fauna de pești de apă dulce la fel, extrasele mele științifice care poate nu le are. Vă rog să i le înmânați personal prietenului meu și fiți aşadar poștaș până la capăt. Așa a fost atunci si parcă şi acum văd cele două monografii monumentale primite de la poștașul Emil Constantinescu ca președinte lipsit de inspirația de a lua pe domnul Bănărescu cu el. Și aveam un președinte care zicea că e de dreapta şi că susține valoarea!

Petre_Mihai_Bănărescu

Domnul academician Petru Bănărescu era deja de 7 ani membru al Academiei Române! De ce nu a fost luat în excursia în Japonia de atunci făcută la invitația Excelenței sale împăratul Akihito  este o enigmă sau un orgoliu prostesc de tip dâmbovițean și de invidie – cine este el în fața mea?

Apoi îmi mai vine în minte o amintire. Prin anul 1999 colecția domnului Bănărescu devenise una uriașă. Alta în România nici nu mai exista! Nici Muzeul National Grigore Antipa nu avea decât o mică colecție cu multe exponate donate tot de domnul Bănărescu cu vreo 60 de ani înainte treptat treptat. Mi-a spus așa: Nicule! a sosit timpul să mă despart de munca mea, de colecție! De ce domnule profesor? L-am întrebat eu că eram mai toată ziua cu el. Nu te teme că nu mor. Nu sunt încă bolnav, vom mai merge pe teren mult timp de acum înainte! Cât voi mai putea. Dar totuși am o vârstă. Nu se știe de aici încolo cît voi mai trăi. Nu poți tu cu toți membrii de la asociație să mă ajutați să o verific, să completăm formolul și alcoolul absolut, să o pregătim și să o mutăm acolo unde îi va fi locul de veci! Unde o ducem domnule profesor deși știam răspunsul că venise vremea! La Muzeul National De Istorie Naturală Grigore Antipa. Acolo îi este locul de veci pentru a fi consultată de toată lumea în viitor, să știe și generațiile viitoare ce ape frumoase am avut că pe fiecare probă scrie locul recoltării râu cu râu, pârâu cu pârâu, baltă cu baltă, toată delta cu mii de puncte de colectare. Am lucrat cu studenții membri ai Aquaterra luni de zile, am pregătit-o, apoi am și transportat-o cu Aro -ul albastru care zace ruginit în curtea facultății noastre și acum. Colecția e la dispoziția întregii lumii științifice veșnic, de acum şi pana în viitor. Și trebuie să menționez – a fost donată cu titlu gratuit deși muzeul putea solicita și bani pentru a fi cumpărată. Un alt gest mărinimos al ilustrului meu mentor. Cînd a murit a lăsat familiei dorința lui ultimă ca și biblioteca sa superprofesională cu cărți cu dedicatii si extrase stiintifice ale lui si ale colaboratorilor săi să fie şi ea la rândul ei donată muzeului şi să nu fie vândută prin anticariate pentru bani. Aşa a facut şi prietena noastra, d+na Ancuța Bănărescu – fiica și soția lui atunci în 2009 imediat după dispariția sa. Cărțile cu dedicația împaratului sunt acum in siguranţă, acolo la muzeu și pot fi văzute de toată lumea care dorește  la fel ca și multe alte articole științifice obţinute prin schimburi cu cei mai mari zoologi ai lumii, mai ales ihtiologi. De altfel domnul Bănărescu a fost consultant permanent al colecției muzeale de la British Museum, de la Muzeul de la Viena de științele naturii, de la cel de Istorie Naturală de la Paris, membru al Smithsonian Institution, membru al Societății de Zoologie Americane din 1966 – 1968. De la început mi-a fost mentor și președinte de onoare al asociației noastre! 19 ani ne-a îndrumat pe toți și 19 ani alături de el cu sute de studenți am fost pe toate apele țării în expediții științifice de cercetare a ihtiofaunei. De bucuria lui am dezvoltat Conmplexul Educațional Aquaterra. Cînd venea la complexul celor 600 de acvarii și el și domnul Theodor Nalbant uitau să mai plece acasă cu orele. Uneori câte o zi întreagă. La fel și de pe teren din toate expedițiile ne întorceam cu peștii vii prin trenuri, cu mașinile personale că noi nu am fost niciodată o asociație finanțată permanent de nimeni. Din când în când insistam! Domnule Bănărescu hai să facemm o întâmpinare la marele dvs. prieten excelența sa Împăratul Japoniei, poate că ne va ajuta el să obținem sponsorizări să dezvoltăm asociația, să formăm altfel studenții noștri că nu vedeți că nu ne ajută nimeni! Nu pot Nicule chiar dacă suntem colaboratori pe plan științific de zeci de ani. Mi-e tare rușine să fac asta! Eu sunt un om de știință iar el e împărat și nu pot. Ce o să zică lumea. Poate iar mă caută securitatea asta nouă că vezi că nu m-au luat nici să merg în delegația prezidențială. Așa au rămas lucrurile dar am făcut mult pentru conservarea speciilor de pești cu voluntariat și fără bani din proiecte, cu banii personali, cu donațiile părinților, voluntariatul studenților ca această mică împărăție a peștilor să existe acolo în curtea facultății de am ajuns să primim și Premiul Ford Motor Company pentru că ea exista ca mijloc educațional de formare a studenților legat de salvarea aspretelui de pe râul Vâlsan, apoi premiul Animal Planet pentru meritul de a fi format primul club Animal Planet pentru studenți atunci și pentru că am dezvoltat obiectivul Complexul Educațional Ecologic Aquaterra. Acum  dezvoltăm ceva mult mai ambițios. Cum s-ar spune am căpătat curaj – Stațiunea de Reconstrucție Ecologică și de repopulare a apelor țării cu specii sălbastice de pești pe care le studiem aici, apoi le reproducem, punem la punct tehnici de reproducere și cu puietul produs când totul va fi gata vom putea repopula apele țării și nu numai. Dar e multă muncă și multă învestiție în infrastructură până ce totul va fi gata acolo la Frasin, in Bucovina, județul Suceava puțin mai în amonte de celebra Manastirea Voroneţ (cu 10 km mai in amonte de aceasta). Amintiri, amintiri! Și noi ne vom duce dar contează enorm ce lăsăm în urmă posterității. Așa nu trăim chiar degeaba. Alții trăiesc doar spre egoismul propriu, spre distracția și dorința nestăvilită de a face excursii pe toată planeta. Nici nu mă interesează deloc. Poți vedea tot în filme ştiințifice sau pe net. Dar ce faci aici ca naturalist? Aceasta e întrebarea! Cînd planeta se distruge pas cu pas într-un ritm vertiginos oare tu naturalistule bun expert zoolog, ecolog, botanist poți sta cu mîinile în sân sau poți dormi liniștit? Oare ce trebuie să faci? Să asiști cum speciile dispar ori să lupți, ori să formezi pe alții dacă specialiști nu sunt în țara ta, dacă trendul științific nu merge în sensul acesta în România. Eu și ceilalți nu am așteptat să ne spună cineva ce avem de făcut și fără bani! Asta facem de 26 de ani. Asta vom face cît vom trăi inspirând și pe cei tineri ca să poarte ștafeta pe mai departe și să fie cât mai mulți conservaționiști în viitor. E nevoie de reconstrucție ecologică la greu în România, e nevoie de multe centre ca acesta pe care l-am fondat noi acum în Bucovina. Altfel cum vom salva speciile! Cu aparatul foto, cu expozițiile foto pe care le facem și noi mereu nu este suficient. Speciile dispar și nu pot fi salvate cu binoclul, cu expoziții foto sau numai filmînd. Trebuie să muncim din greu prin grădini zoo, botanice, centre ca acesta pe care îl dezvoltăm noi acum, Stațiunea de la Frasin, Suceava ca să dezvoltăm și cunoașterea științifică în acest domeniu ignorat de știința românească până acum. Chiar și programele UE POIM ne spun acum ceea ce noi spunem de la revoluție încoacelegat de faptul că în România aflată în plin comunism nu a existat interes nici în formarea de specialiști practici în consrvarea biodiversității această muncă fiind foarte grea, nu ușoară – poate cea mai grea dintre toate disciplinele bilogice dar e un test pentru adevărații pasionați naturaliști care iubesc necondiționat natura și știu cât de sensibilă e viața pe planeta noastră vie în fața poluării și nesăbuiței umane numită la general impact antropic cu mii de amenințări la adresa speciilor și habitatelor naturale asta deși natura prin serviciile sale ecologice ne face țara mai frumoasă, apele mai curate şi solul mai bogat, producțiile agricole mai mari și mai sănătoase, turismul mai dezvoltat și rentabil. Dar cui ar trebui să-i mai spun asta?

Vouă în primul rând, sponsorilor noştri vă spun de această dată, vouă poluatorilor, consumatorilor de apă, aer, sol, metale, petrol şi cărbune. Poluatorul, conform legii trebuie să plătească, trebuie să sprijine în mod real eforturile celor care fac reconstrucția ecologică şi reabilitarea habitatelor, a zonelor verzi sălbatice afectate de poluare!

421

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here