Acasă Uncategorized @ro Amintiri de neuitat cu o cinteză

Amintiri de neuitat cu o cinteză

91
0
DISTRIBUIȚI

Vara, în anul final de master, trecând pe lângă un arțar american din pădurea Ciric, am văzut doi pui de cinteză care își chemau părinții, din desiș. Fiind și un ciuf de pădure în zonă, am vrut să-l reabilitez măcar pe cel mai mic dintre pui, care tocmai își pierduse un picior, posibil ca urmare a prădătoriei. În primele zile avea comportamentul sălbatic și se ferea, ceea ce era dealtfel firesc și m-a determinat, într-un fel, să-ncerc a-l elibera, de probă, în locul de unde provenea. Din momentul în care a regăsit spațiul teritorial, a ieșit vioi pe ramuri și a-nceput să cheme cintezele din împrejurimi. Dar întâlnirea cu semenii a fost scurtă, fără o evoluție ulterioară către asociere în grup, așa că tot reabilitarea părea opțiunea de urmat. După un timp, strigătele de chemare ale puiului de cinteză au ajuns la o nuanță care trăda starea de îmblânzire. Chiar dacă inițial natura îl înghițea, revenea pe neașteptate la mine legănându-și capul așa cum fac juvenilii când își urmează părinții. Oricât s-ar fi afundat în coronament, știam că mai devreme sau mai târziu avea să coboare în calea mea fie pe o tufă, fie pe pământ în salturi, sprijinit de singurul său picior. Magia acestei incredibile asocieri om-cinteză a început propriu-zis într-o după-amiază, când am venit în ospeție la niște prieteni din Brașov, locuitori la casă cu curte. Eliberat în spațiul străin, puiul de cinteză a alunecat de pe gard, unde se cocoțase, tocmai sub privirile curioase ale unui câine de talie mică din curtea învecinată. Pentru a-mi revedea teafăr exploratorul, a trebuit să-l ademenesc de pe un nuc bătrân, cu invitația obișnuită „la masă”, obținută prin vibrația buzelor strânse. Mai târziu mi-am dat seama că nucul era chiar elementul cheie în relația noastră. În pomul din proximitate, într-o bună zi, a început să cânte. Părea să atragă cu ciripitul său păsările din alte specii. De-acum nu mai era nici un risc să se piardă. Din contră, începuse să intre și să iasă pe ușă cu un ciripit seducător, complet independent, dar sub strictă supraveghere. Atât câinele din curte cât și pisicile aflate-n trecere erau un veșnic prilej de îngrijorare. Odată câinele a dat să-l apuce ca pe o muscă, din zbor; noroc de reacțiile mele prompte care l-au silit să abandoneze vânătoarea. Puiul avea totuși nevoie de protecție și când când nu mă puteam ocupa de el împărățea peste o stinghie din interior. Dar și când scăpa la pădure, dădea adevărate spectacole acrobatice în spirală, la fel ca toate celelalte cinteze din natură.
Într-o zi, am hotărât să-mi închei menirea de îngrijitor și să las lucrurile să evolueze după un plan așteptat de fire. L-am slobozit la Ciric, în desiș, de unde nu s-a mai întors. Câțiva pițigoi l-au petrecut pe când se îndepărta și vocalizările păsărilor s-au întrepătruns până nu a mai fost nimic de povestit; doar liniște și frunze care acopereau un episod de neuitat din viața petrecută lângă o cinteză.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVrabia de casă și cuibul ei
Articolul următorRealizari ale SE Aquaterra RO
Pregătire în domeniul științelor naturii, cunoscător a două limbi străine, engleză și franceză, competențe de editare text și imagini, fotograf și sportiv amator, cititor pasionat, interesat de protecția mediului și de tehnicile moderne în agricultură. Posed permis de conducere cat. B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here