Călătorie dureroasă prin Grădina Cișmigiu

Zilele astea am avut ocazia sa trec prin cel mai celebru parc al Bucurestiului. Acum consider că a venit  momentul sa mă apuc si sa scriu ce am vazut in călătoria mea prin Cișmigiu!

O să încep plin de durere reflectând la ceea ce am văzut împreună cu tine, dragă cititorule!

Fiind mereu grăbit cu celelalte proiecte nu am băgat de seamă catastrofa care s-a petrecut aici, sub ochii noștri, aici în frumosul parc Gradina Cișmigiu – cel care a fost până mai ieri singurul parc din România amenajat  cu adevărat cu stil de mai bine de 100 de ani, în purul stil de grădină franceză.

În Europa la marile foste imperii au rămas astfel de parcuri monumentale amenajate de mai marii grădinari  ai vremii pe care aceste imperii și-au permis să-i finanțeze.

Apoi grădinarii lor  au realizat mari capodopere în materie de grădini.

Dar noi românii nu am avut norocul si banii lor.

Mă minunam acum 32 de ani cînd am venit la București, mutându-mă definitiv, ca mulți alții, in București,  cît de frumos este acest parc care era atunci așa de frumos și de îngrijit (in 1986).

Mă atașasem total de el.

Veneam des să văd ce mai fac arborii frumoși, cum au trecut peste iarnă speciile mediteraneeene!

Îl comparam pe Cișmigiul nostru adesea cu grădinile Palatului Zwinger din Germania, cu parcul de la Potsdam, cu Le Jardin des Plantes de la Paris.

Atunci Parcul Cișmigiu  părea să rivalizeze  ca diversitate în număr de specii, mai ales la speciile erbacee de plante cu flori cu sute de varietăți pe care le vedeai doar prin occident sau in Grădina Botanică din București!

Așa era de mare diversitatea plantelor!

Treptat prin lipsa de experți buni grădinari, oameni cu suflet ales, au început să moară rând pe rând multe specii foarte rare de arbori și arbuști până ce au rămas doar arborii.

De vreo 5-8 ani a început insa si ultimul asalt, final, agresiunea asupra lor!

Acum chiar este de rău!

Arborii muribunzi pe care nu-i jelește nimeni și nu-i protejează nimeni, sunt invadați prin miile de porți de intrare create de topoare, securi și drujbe, de nemiloase si apartinand tuturor speciilor de boli criptogamice produse de ciuperci xilofage (mâncătoare de lemn) de virusuri, de insecte xilofage (croitori – Fam Cerambicidae, coleoptere din genurile gîndacilor de scoarță – Cetonia aurita, specii din familia  Iphydae și alte coleoptere)  care în scurt timp îi vor ucide de tot.

Tocmai de aceea, aceste intervenții nebunești, agresive, nu sunt făcute nicăieri în lumea normală că se știe că sigur astfel ucidem arborii! 

Mai putin la noi gratie responsabililor de la administratia parcurilor.

Cine le-a permis muncitorilor din firmele de toaletare a arborilor ce tin de primarie să facă acest măcel?

Cine le-a permis, dintre edilii capitalei, și de ce nu s-a opus nimeni, la acest plan nesăbuit, de tăieri, agresive, cu rolul ascuns oare(?) de a-i distruge de tot pentru a planta alții, special pentru a aface rost de lemn, de dimensiuni uriașe, pentru mobilier de grădină, pentru aranjamente de grădini private acolo unde e nevoie de arbori morți dar de dimensiuni mari?

Oare nu e prea mare sacrificiul?

Oare nu este o hoție bine camuflată  in spatele necesității de îngrijire a arborilor de prin parcuri si alei?

Atenție la firmele abonate la Primăria Capitalei care fac aceste lucrări în bătaie de joc pe banii și sănătatea bucureștenilor și într-o degringolada si destrăbălare totală pe fondul ce tine de patrimoniul național și totul se desfasoara, culmea, pe banul public.

Nu ne mai distrugeți monumentele istorice naturale vii vă rugăm frumos!

Opriți măcelul copacilor valorosi multiseculari, martori ai istoriei noastre culturale și ai marilor evenimente mai ales în ultimii 200 de ani.

Acum 30 de ani parcul Cișmigiu  avea foarte multe specii rare de plante mediteraneene pe care nu le mai văzusem nicăieri în parcurile sau grădinile botanice ale țării noastre

Mă bucuram nespus de acest lucru.

Mă simțeam și mândru că aceste specii mediteraneene rezistă cu succes la noi.

Mă gîndeam că ar trebui reproduse și multiplicate pentru a se răspândi până unde pot să reziste climei noastre si nici prin gănd nu-mi trecea ca o să se instaleze nepăsarea, lipsa vocilor civice  puternice timp de zeci de ani și apoi… dispariția lor de tot.

Probabil  că pe atunci erau mulți iubitori de plante la Primăria Capitalei.

După 1990, grație liberalizării frontierelor, s-au adus multe sute de noi specii de plante – arbori și arbuști, plante cu flori.

Dar ceea ce văd este că nu prea se găsesc în grădinile publice ci doar în cele private!

Din păcate!

Oare de ce?

Nu tot din cauza corupției?

Ceea ce se distruge acum sunt asociații de arbori bătrâni care au crescut impreuna în timp de 200 de ani.

De aceea, refacerea lor durează cel putin tot atât.

Nu mai trebuie să rămânem indiferenți la acest flagel nesimțit al celor lacomi după lemn de mari dimensiuni  pentru aranjamente de grădini private bine plătite.

Acești amenajiști de grădini în loc să  cumpere la metru cub la prețul pieței dacă tot le trebuie de la Romsilva își bat joc de arborii din parcurile bucurestene.

Iau bani din doua locuri! Mieii blanzi …

Odată de la primăria care le aprobă tăierile agresive (lor le trebuie lemn gros și lung) lemnul rămânându-le apoi pe gratis, ca bonus.

Apoi ei știu ce să facă cu el pentru altfel de afaceri pe banii noștri și distrugerea parcurilor.

Uite așa ni se distrug pădurile din Carpați dar și arborii de prin parcuri, de pe marginea drumurilor pe care sute de ani românii din trecut i-au protejat cu sfințenie!

Oare ce fel de nație am devenit?

Oare chiar ne-a murit de tot spiritul civic?

Oare chiar atît de mare e nepăsarea și nesimțirea?

Oare nimic nu mai poate fi sfânt?

Oare care e limita de jos a rezistenței noastre?

Oare care e limita suportabilității publice?

Oare cei îmbogățiți care conduc aceste firme nu se plimbă și ei prin parcuri sau nu s-au plimbat cînd au fost copii?

Oare ce parcuri lăsăm copiilor noștri ?

Nimeni nu mai ia atitudine?

Măcar biserica noastră strămoșească !

Acum se vor intervenții și în rezervații!

Oare numai noi cînd eram mici învățasem de Codrii Vlăsiei cu restul lor milenar de pădure de la Snagov cu stejari din 3-4 specii de 700-800 de ani.

Oare nu mai  avem nici un respect față de frumosul din jurul nostru care este public?

La fel acum 7 ani am oprit un dezastru al tăierii arborilor din Rezervația Pădurea Snagov realizată tot în anii 1954 – 1957 pe  aproape 1900 ha.

După revoluție tot așa, pentru unii dornici de a face grădinărit  și aranjamente florale cu mobilier de grădină pe banii publici la reședințele miliardarilor care își tot fac palate la Snagov le-au propus mese de 3m diametru din rondele de stejari multiseculari – bineînțeles pe bani mulți realizate din pădurile din jur.

Așa a apărut moda meselor uriașe dar cum acești arbori au dispărut de mult timp din pădurile noastre seculare (?!) ei au cășunat acum pe parcuri și pe arborii multiseculari de pe marginea drumurilor țării.

Am asistat la doua astfel de puneri în valoare pentru exploatare aparent legale de astfel de arbori de  către Ocolul Silvic Snagov (APV-uri).

O dată  era prin anul 2001 și a doua oară în 2010 cînd  lucram  efectiv la proiectul de inventariere a  a biodiversității și realizării planului de management al rezervației Lacul Snagov.

Dar  să revenim la aducerile aminte de prin anii 1990 de pe aleile parcului Cișmigiu.

Atunci erau foarte mulți arbori vechi, bătrâni și magnifici care se găseau prin tot parcul.

M-au  impresionat la început  aleile lungi cu tei cu frunza lată (Tilia platiphyllos) care erau excelent de bine îngrijite.

Datorită faptului că erau tăiate  cu stil pentru formarea unui port umbrelă de frunze (fiind tăiate anual primăvara ramurile lungi cu lăstari lacomi) operațiune făcută cu dragoste de grădinari bine formați și respectați atunci) plantele arătau excelent și puneau în valoare frunzișul teilor.

Pentru cine nu știe – această specie de tei are frunzele cele mai mari și cele mai frumoase iar creatorii parcului Cișmigiu de aceea au plantat această specie și nu  celelalte 2 specii de tei comune la noi în țară Tilia cordatta (tei pucios sau sălbatic) si teiul argintiu (Tilia tomentosa) pe aceste alei principale.

S-a dorit crearea unei alei  de tip tunel  atemporal(o alee  magnifică) de promenadă  pe care să se plimbe călătorii ca  într-o o călătorie în timp atunci cînd trecătorul venea prin parc.

Unii stăteau pe  băncuțe odihnindu-se sau admirând trecătorii și trecătoarele.

Trecătorii și vizitatorii parcului aveau  din loc în loc băncuțe frumoase unde să poată admira atît plantele cît și  trecătorii.

Alte alei se desprind din aceste alei tunel de tei spre tot parcul Pe timpuri pe aceste alei pierdute în timp trecea toată lumea bună a Bucureștiului.

Atât de în batjocură au fost luate aleile încît  de mulți ani nici nu se mai execută tăieri de îngrijire a arborilor de tei de pe aceste alei.

De aici însă  nu iese profit și e mult de muncă ca să fie întreținuti arborii prin tăieri cu răbdare de oameni calificați.

De aici nu iese lemn de lucru de mobilă ci doar niște vreascuri și lemn subțire și noduros care nici de foc nu e prea bun.

Rezultatul știți care este?

Nu se mai fac tăierile obligatorii anuale de cel puțin 7 ani după cum arată vîrsta lăstarilor  teilor de pe aleea teilor binecunoscută.

Drept rezultat toți teii lăsați de izbeliște acum cresc drept ca toți  arborii sălbatici și a dispărut deja și efectul de tunel vegetal, umbra odihnitoare din timpul verii.

Teii nici nu mai formează vara aspectul de tunel verde vegetal clorofilian magnific la fel  ca la grădinile apusene.

Acum lăstarii lor cresc direct în sus fără nici o îngrijire de ani buni.

Ca să vezi  ce fac responsabilii parcului Cișmigiu!?

Pe aleea teilor nu mai fac tăieri de îngrijire absolut obligatorii pentru frumusețea parcului iar în restul parcului taie agresiv toți arborii mari pentru lemnul lor sau pentru a dispare de tot arborii monumentali.

Oricum soarta lor e pecetluită  căci în cîțiva ani din cauza nesăbuinței celor care au permis realizarea de astfel de lucrări care  numai de toaletare nu sunt.

Acest avertisment îl fac la adresa societății civile.  Ei cresc direct în sus de parcă s-ar resălbătici!

Ar fi bine măcar dacă ar lăsa parcul sălbatic dar nu e așa.  Intrăm pe aleile care dau roată întregului parc și ne apucă tristețea ,durerea sau chiar plânsul dacă iubim cu adevărat copacii sau arborii.

Fondatorii parcului așa cum am spus la început și-au dorit să facă un parc de vis care să aibă mai multe caracteristici.

La început au adus grădinari de la Paris

1. – să respecte un tip clasic de grădină frumoasă consacrată.
2. – să păstreze o parte din arborii monumentali deja preexistenți- frasinii, platanmii,stejarii rămași de la boierul Cișmaș că erau așa de falnici și frumoși chiar foarte sănătoși.
3. – să aibă și spații deschise – cu locuri pentru asociații de plante erbacee cu flori și expoziții florale.
4. – să amenajeze locuri cu ruine și glicină ca în vechile grădini medievale mediteraneene.
5. – să fie grădină publică cu cișmele și cu izvorul Eminescu la dispoziția trecătorilor.

Acum nici izvorul Eminescu nu mai are apă și nu știe nimeni adevărul de ce?

Poate pentru a crește beneficiile celor cu restaurante din jur?

Era destul de greu deoarece trebuia să fie o suprafață de minim 50 – 100 de ha de teren ori din păcate atunci din alte motive venite din evul mediu timpuriu Bucureștiul nu a avut astfel de șanse de a avea în centru astfel de spații vaste.

Boierii care și-au adjudecat acum 500 de ani centrul Bucureștiului l-au tot împărțit la copii, generație după generație, până ce a rămas un spațiu mic pentru a fi destinat parcurilor atunci cănd a apărut și la noi nevoia de parcuri.

Atunci cînd a apărut conștiința nevoii de parcuri și nevoia divertismentului, recreării, educației, agrementului, sportului în aer liber, nevoia plimbării copiilor, nevoia de aer curat și sănătate, etc., a fost cam târziu iar negustorul Dura a donat primăriei capitalei acest teren carer era plin de broaște și țînțari alimentat din puternicul izvor Eminescu așa cum s-a denumit el mult mai târziu cînd s-a născut pe pământul țării marele nostru luceafăr.

Din donația acestui teren și din desecarea lui partiala a ieșit un splendid parc acum aproape 200 de ani.

Probabil că acum mai sunt de această vârstă doar platanii din parc (Platanus orientalis-platanul comun și Platanus x acerifolia-platanul hibrid). Până  acum cîțiva ani erau mulți arbori maiestuoși în parc.

Ce vor fi avut responsabilii cu administrarea parcului cu acei arbori maiestuoși.

De au ajuns să-i taie?

De unde atâta prostie?

Parcă acest parc este monument istoric?

Parcă din partea primăriei capitalei trebuie să ceri  aprobare scrisă ca să tai un arbore chiar și în curtea ta unde ești proprietar.

De unde atîta batjocură de un monument istoric cu toți arborii din el și stilul arhitectural care nu e voie nici să îl schimbi și nici să tai arborii după bunul plac.

În zona parcului dinspre Sala Palatului pe unde trecătorii ieșerau spre palat sau spre izvorul Eminescu – în așa numita grădină romană sau italiană era un arbore falnic.

Puțini poate și-l mai amintesc.

Înainte de revoluție veneam atunci cu un prieten vîstnic și îmi istorisea povestea sublimului parc pe care o cunoștea foarte bine.

Era prin 1988-1989.

Cu puțin înainte de revoluție.

Cișmigiul era plin de flori pe alei – mult mai multe decît acum plantate în toate spațiile cu lumină directă și deschise.

De fapt așa era concepția fundamentală a parcului chiar dacă era mult de lucru nimeni nu făcea rabat de la muncă și la timp pentru că parcul trebuia să arate impecabil.

Și arăta fiind o plăcere pentru toți bucureștenii!

Dar cine știe istoria frasinului imens la fel de mare ca și platanii?

Pe cine o fi deranjat bietul arbore magnific?

Q relicvă sănătoasă care ar mai fi trit poate că și 600 – 700 de ani de acum înainte pentru că era sănătos tun.

Știa cineva că era din lunca originară a Bucureștiului de pe proprietatea boierului Dura?

Știa cineva că era din specia Fraxinus angustifolia ,specie care crește mai ales în sudul țării formând un tip special de asociație numită șleau de cîmpie și de deal sau păduri de luncă ale marilor râuri ale țării (Dâmbovița, Olt, Argeș, Jiu, Ialomița, Lunca Dunării.

Acum aceste tipuri de asociații sau de păduri sunt ocrotite.

ACEL COPAC se remarca printr-o coroană imensă specifică numai acestei specii.de exemplu Fraxinus excelsior, F. palysse, F. pennsylvanica deși  sunt foarte  foarte frumoși nu formează un astfel de coronament magnific.

Acum nu mai este decît o amărâtă de cioată – un ultim martor al mărețului arbore de pe vremea de odinioară pe cînd probabil că boierul Dura se pregătea să doneze primăriei Bucureștiului acest teren dar cu obligația lui testamentară ca aici să fie realizat un frumos parc pentru odihna bucureștenilor.

Așa s-a făcut dar nu suntem noi niște epigoni nerecunoscători dacă lăsăm acest parc fără opiniile pertinente  ale specialiștilor în slujba cetățenilor  ca să fie masacrat în acest hal?

Ceea ce mă înfioară este de ce acum cînd avem o direcție de parcuri și grădini e o așa batjocură de arborii monumentali din parcuri?

Agresiunea in acest parc magnific a dus la sluțirea tuturor arborilor monumentali din Cișmigiu.

Și arborii care erau in jurul bibliotecii  au fost tăiați sau curățiți în așa fel încît să se usuce cît mai repede – de exemplu un arbore gigantic de Gleditschia tryacanthos – glădiță sau glădice a dispărut cu totul.

Alți arbori de crușîn mediteraneean (Rhamnus sp.) au fost decimați sau li s-a retezat de tot coronamentul ca să nu se zică că au fost tăiați în actele lor.

Acum sunt plini de răni mortale pentru viața arborilor și invadați de boli produse din cauza rănirilor mortale provocate de tăierile atît de agresive incompatibile cu viața lor. de ce oare așa agresiune asupra arborilor?

Nu avem dovezi sigure dar bănuim cam ce se petrece.

Mai întîi s-a început cu arborii din parcări bătrâni și cu nevoia de cît mai multe parcări .

Dar de ce s-a ajuns de la nevoia de a tăia arborii periculoși dintre blocuri și arborii bătrâni din jurul parcărilor la distrugerea arborilor monumentali care erau fala Cișmigiului?

La fel tinde să înceapă măcelul arborilor și în alte parcuri bucureștene – IOR, parcul Titan, Herăstrău, etc.

În această primăvară a început măcelul arborilor de tei plantați pe malul Dâmboviței – arbori de tei argintiu parfumați care de vreo 10 ani au un miros nemaipomenit așa cum era până mai ieri numai la Iași .

Acum le-au tăiat tot coronamentul acestor tei magnifici ca să nu mai producă floare, să moară doborâți de boli (iasca de lemn – Fomes fomentarius, P. versicolor, etc.

În cîțiva ani se usucă, nu mai fac flori fiind rău debilitați fiziologic!

Cît durează până mor?

Până mor nu mai este mult timp!

Depinde de cîte răni are.

În general, așa de rău cum arată, mai pot trăi doar 4 – 15 ani maxim, în loc de 50-800 de ani,  în funcție de specie.

Asta ne dorim oare?

S-a muncit enorm la plantarea lor acolo.

Acești tei care au acum acolo pe malul Dâmboviței deja 30 – 34 de ani de cînd au fost plantați sunt acum masacrați.

Atunci în anii 1986 – 1989 lucram chiar la trnasportul lor și deja aveau atunci  20 – 40 de ani.

Arborii  au fost aduși cu  cheltuieli uriașe din pepinierele Romsilva, cea de la Ștefănești, Cornetu a ICAS-ului ( Institutului De Cercetări Și Amenajări Silvice) imediat după regularizarea râului Dâmbovița și din alte pepiniere din toată țara.

Se dorea să se aducă arbori mari ca să nu dureze mult până ce aceștia ating talia de realizare a confortului citadin pentru oameni – umbră, miros frumos, odihnă, aer curat protejare de vînt, ploaie, etc.

A fost foarte mult de muncă atunci la transplantarea lor fiindcă erau mari deja la plantare fiind transplantați cu 1-2 tone de sol in jurul rădăcinilor cu atenție pentru a se puteas  prinde ( și s-au prins toti fără excepții).

Am urmărit atunci asta  dacă se prind toți că locuiam  pe malul Dîmboviței și lucrez tot aici și acum.

De 10 ani înfloreau.

Așa sluțiți cum sunt acum cînd vor mai înflori oare și își vor reveni sau vor muri fără coronament capabil să facă fotosinteza pentru nevoile plantei?

Îi întreb pe cei care i-au tăiat înfiorător parcă cu dorința criminală de a se usca mai repede ca să planteze alții.

Agresiune continuă prin toate edificiile publice! Oare de ce?

De ce trebuie tăiați atît de agresiv arborii ca să se usuce cît mai repede?

De ce?

Doar ne dorim umbră și aer, oxigen, nu?

În 100 de ani mai cresc ca să ne satisfacă funcțiile pe care le au – umbră, scăderea termperaturii în timpul verilor tot mai toride odată cu creșterea temperaturii și schimbările climatice?

Tăieri în parcuri și grădini de dirijare a coronamentului , de curățire , de formare a unui anumit port dar fără a pune în pericol viața arborilor se fac de sute de ani.

Dar de ce a început așa agresiune acum la noi în București?

Cine răspunde acestei întrebări?

Oare mai avem peisagiști la serviciile capitalei?

Sau drujbiștii fac legea și li se dă  o parte din lemn ca bonus  pentru lemn de foc.

Dar lăsarea lor  ca să-și facă de cap  a durat prea mult timp.

E deja  târziu  ca să luăm măsuri dar mai bine mai târziu decît prea târziu sau niciodată!

Și  așa mai avem  puțini arbori monumentali rămași în viață atît în Cișmigiu cît și prin toate parcurile, marginea drumurilor, satele țării și prin toate pădurile României.

Agresiunea lor a început cu înverșunare imediat după revoluție.

Cel mai grav e că nu s-au sesizat marii naturaliști până acum.

Eu unul am zis că sunt prea mic ca să protestez dar cei mari (academicienii din anii 1990-2010) au dispărut fizic toti până acum.

Era de datoria lor să o facă, să semnaleze flagelul în creștere dar din păcate nu au făcut-o.

Acum mă ridic eu și cu membrii asociației Aquaterra și vă rugăm pe voi toți cei de bună credință să vă ridicați ca să salvăm ultimii arbori monumentali din România înainte de a fi prea târziu!

E nevoie de demonstrații de stradă și pentru aceste lucruri și de o revoluție pentru a apăra și nevinovații arbori?

Poate că nu le ajung unora arborii din Carpați de taie și din parcuri, arborii de pe marginea drumurilor?

Poate că au nevoie și de arborii monumentali de prin parcuri profitând de faptul că unii arbori au căzut anii trecuți peste mașini?

Dar prin parcuri nu sunt mașini, prea multe clădiri!

Atunci ce ați avut cu ei?

Unde este referatul logic de fundamentare a operațiuniulor agresive de curățare sau de tăiere?

Atunci cînd în zona ruinelor ați tăiat monumentalii arbori de crușân (Rhamnus frangula )  pe care se cățărau de 100 de ani splendidele plante  volubile de glicină (Glycine sinensis)  lăsând doar trunchiul fără ramuri plângînd spre cer nu v-ați gîndit la glicină dacă arborii se usucă

Nu v-ați gîndit că va muri și ea?

Acum arborii s-au uscat iar din nefericire glicina mai poate fi salvată doar dacă se cheltuie sume mari de bani pentru a i se crea un suport metalic de tip cadru în locul arborilor suport care sunt pe moarte.

Altfel, arborii muribunzi  și putrezi deja se prăbușesc cu tot cu glicină  în cel mai scurt timp și pierdem pentru totdeauna feeria florilor de glicină a  lunii mai cu cea mai măreață plantă de glicină  de pe tot cuprinsul țării care i-a inspirat pe toți literații noștri.

Marii clasici ai literaturii vorbesc de glicină și de frumusețea ei.

Cine să știe acum că era singura plantă pe atunci existentă la noi în țară și impresiona prin florile sale – o splendoare nemaicunoscută nouă.

Scriitorii și poeții noștri   au admirat-o si au imortalizat-o în operele lor scrise (poezie și proză) fiindu-le sursă de inspirație în trecut primăvara .

Cum ați putut să vă bateți joc de plante cu conotație istorică?

Fără milă și lipsiti complet de profesionalism, pentru un beneficiu atat de … infim?

Inspirația  plantelor pentru clasicii literaturii  acestea este a dus la transformarea in monumente istorice inclusiv a plantelor protejate cît mai bine pentru a trăi cît mai mult timp iar noi ce facem ?

Pentru cel care  nu mai are nici un simț al istoriei, al apartenenței la acest neam și la tot ceea ce este frumos și vrea să distrugă tot în calea lor scriu acestew rânduri dar și pentru cei care cred că merge și așa sau cred că plntele acestea mai au o șansă sau cred că acesta este grădinărit normal.

Nu e normal, e o batjocură și nu e timp să află din ce motive chiar dacă eu le-am expus pe cele care în alte cazuri prin țară  stau la baza masacrării arborilor monumentali din toate speciile.

Mă adresez în același timp Gărzii  Naționale de Mediu, Agenției Naționale de Mediu – cea din București de exemplu, Ministerului Mediului ca să ia măsuri în acest sens.

Clasicii noștri se  se refereau în operele lor  atunci cînd vorbesc de glicină chiar la aceste exemplare din Cișmigiu care acum trag să moară  avînd zilele numărate până ce arborii suport se vor prăbuși !  Alte plante de glicină  nu mai erau  pe atunci în parcuri și grădini publice.

Nici azi altele nu mai există atît de mari și bătrâne nicăieri în România, nici în grădinile botanice și așa foarte puține cîte avem noi față de alte țări .

Ce vreau eu să fac acum? Vreau atît ! Să trag un semnal de alarmă pentru toți cei care citiți aceste rânduri.

Interveniți cît mai repede (autorități responsabile că e păcat de patrimoniul nostru public atît de frumos și nu mai lăsați să fie sluțiți arborii de prin parcuri, alei, drumuri de tineri sau să fie distruși de tot arboriii bătrâni monumentali și sănătoși.

Trebuie făcute analize temeinice și la cei din parcări căci se pot face și trebuie tăiați numai dacă au putregai la interiorul  lemnului și deci se pot prăbuși dar numai acolo unde este o parcare, un garaj,  o construcție nu așa cum se face acum -peste tot  că e nevoie de lemn din parcuri și grădini pentru unii și alții!

Vă rugăm să luați măsuri pentru a stopa acest flagel nou apărut în România pentru a opri măcelul copacilor magnifici acolo unde aceștia nu deranjează pe nimeni.

Din păcate la noi ei nu sunt apărați de nimeni .

Nici naturaliști nu sunt prea mulți interesați de acest lucru.

Noi, membrii asociației am fost mereu interesați de acest lucru dar am fost prea slabi și fără sprijin de a menține măcar vie asociația mai mereu.

acum protestă rău de tot.

A fost  și în trecut un singur botanist român (I. Dumitriu Tătăranu, 1965) care a și scris singura monografie a arborilor multiseculari din România (1965).

Din păcate, dacă nu sunt bani europeni pentru salvarea lor nu se mai ocupă nci o asociație de salvarea lor și nici un botanist din țară.

Campanii publice nu se fac în acest scop dar poate că pornim acum cu acest mesaj spre cei care pot opri flagelul – autorități responsabile  și legiuitori.

Mă întreb și eu cine salvează și monitorizează  arborii multiseculari din România?

oare nu se ocupă nimeni  dacă nu se dau bani  europeni pentru ei.

La Bruxelles nu-și închipuie nimeni că acestea trebuie finanțate dde ei .

Ei consideră că e o temă de patriotism și măcar de atîta au grijă autoritățile din fiecare țară fiind  și un motiv de mândrie națională și de apartenență națională la un trecut istoric glorios, dureros, eroicdemn de a fi păstrat și protejat ca ochii din cap pentru fiecare națiune din Uniunea Europeană.

Oare și pentru asta trebuie să ne împingă cineva de la Bruxelles?

Mie mi se pare rușinos.

Dar nici să tolerăm distrugerea memoriei noastre colective, memorie imprimată și în acești copaci,   nu se mai poate tolera !

Probabil că nici în legislație nu se mai vorbește de  arborii monumentali sau cei de talie mare?

Dacă la nivel mondial, odată cu declararea parcului Național Yellowstone în 1872 – 1874 în SUA simultan a început în America și protejarea arborilor multiseculari  unii cu rol istoric  de pe tot cuprinsul Americii.

Imediat a început și în Europa declararea arborilor multiseculari ca monumente ale naturii și martore ale bătăliilor sau altor mzari evenimente istorice.

Așa am fost și noi rapid racordați la politicile de conservarea biodiversității  la nivel mondial și european astfel încît in anii 1928 – 1932 începe prin formarea Comisiei Monumentelor Naturii sub conducerea marilor naturaliști români cu care se fondează învățământul biologic dar și conservarea patrimoniului natural sălbatic al României (Emil Racoviță, Alexandru Borza, Grigore Antipa, Marin Drăcea) declararea sub egida Academiei Române  începe declararea a numeroase rezervații științifice și propunerea de parcuri naționale.

Atunci a apărut și prima Lege a Monumentelor Naturii pentru salvarea și  a arborilor multiseculari de pe tot cuprinsul țării. Dar de 28 de ani  aproape că nimeni nu mai vorbește de salvarea lor în România.

Acum cu drumurile europene  care se construiesc nu se gindește nimeni prin toată țara să-i salveze ci peste tot sunt o sursă de lemn și o motivație de a-i distruge fără milă de pe marginea drumului!

Și ce dacă ei au 300-400 de ani  sau mai mult ca vârstă?

În fața autostrăzilor  și a afacerilor lor nimic nu contează!

Nu contează!

Deși mereu ar putea fi o soluție de salvat măcar jumătate din ei de pe o parte de drum dacă trebuie lărgit drumul .dar ei sunt tăiați de pe ambele părți chiar dfacă drumurile nici nu ajung până la arbori(la trunchiurile lor!).

Măcar să-i taie pe cei de pe o parte și să-i lase pe cei de pe partea cealaltă să mai dăinuie. Nu fac așa!

Îi taie mereu pe toți.

Mai tot timpul s-a încălcat legislația existentă de aproape 90 de ani dar nu se sesizează nimeni de asta.

Și mai grav este că nu se bate nimeni pentru arborii de pe marginea drumului din orașe,  de prin parcuri, de la țară.

Mai ales acum ,pentru salvarea celor din parcuri, chiar din parcul numărul 1 al țării  ar trebui luate măsuri urgente!

Cît mai repede!

Pentru a păstra România frumoasă așa cum ne-au lăsat-o străbunii.

Dacă ei nu au tăiat arborii aceștia monumentali de ce noi îi tăiem?

Dacă ei au spus că reprezintă martori ai trecutului neamului cum pe la țară mereu aud de la oamenii simpli acest lucru cînd văd un arbore magnific prin pădure – oamenii pe la noi zic că acesta trebuie să fie de pe vremea lui Ștefan Cel Mare!

Oare ne trasformăm atît de tare în rău?

Eu mai sper încă în români și România trecută, actuală și viitoare!

Așa cum a spus Majestatea sa Regele Mihai atît de frumos noi am împrumutat-o de la copiii noștri și nu cred că vrem să o lăsăm cu parcurile distruse, Carpații fără păduri, drumurile searbede fără arbori monumentali pe marginea lor.