Acasă Realizari Mesajul Presedintelui SE Aquaterra

Mesajul Presedintelui SE Aquaterra

386
0
DISTRIBUIȚI

Ma aflu acum la ora bilantului pe anul care trece si o intrebare fireasca este pe buzele tuturor:

“Ce am facut noi anul care a trecut?”

Apare deci întrebarea de bilant de an pe care eu mi-o pun, an de an, din dorinta de a vedea cat mai repede terminate obiectivele SE Aquaterra, obiective din cauza carora nu voi fi linistit niciodata atata timp cat ele nu vor fi terminate.

Este vorba de statiunea noastra de la Plutonita, Frasin – Suceava cu toata infrastructura sa de cercetare stiintifica, de realizare a primelor cercetari de reproducere a speciilor rare de pesti din fauna României.

Prin ceea ce facem noi ne înscriem în politica mondiala de mediu promovata de ONU prin organizatiile sale (UNEP – Programul Natiunilor Unite pentru Mediu si UNDP – Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), Conventiei ONU Pentru Conservarea Biodiversitatii (CBD – Convention Biological Biodiversity), Programului Dunarii (Danube Programme For Biodiversity Conservation), politicii Uniunii Europene de Conservare a Biodiversitatii.

Anul trecut am reusit sa luam în custodie înca patru situri Natura 2000. A crescut anul acesta numarul de membri, atat de specialisti cat si studenti, membri care se implica activ alaturi de numerosii voluntari din zona rurala care au dinamizat activitatea asociatiei noastre.

Activitati de tip Ranger precum si paza siturilor luate in custodie s-a realizat cu mult profesionalism comparativ cu alte asociatii din domeniu, in prezent acest mod de lucru fiind considerat drept model de administrare a acestor situri ocrotite la nivel european.

Activitatea noastra stiintifica a crescut foarte mult anul acesta prin demararea programului european de cercetare finantat de Ministerul Cercetarii si Uniunea Europeana din categoria ERANET cu acronimul ABAWARE care prin tematica sa va duce la brevetarea si îmbunatatirea sistemelor de filtrare a apelor de acvacultura din fermele superintensive de acvacultura dar si la dezvoltarea unor astfel de ferme superintensive cît mai automatizate dar si cu o calitate ridicata a conditiilor de viata pentru pestii din bazinele de acvacultura.

În statiunea noastra de la Frasin deja se dezvolta si se fac majoritatea experimentelor dupa ce în acest an am inceput lucrarile la amenajarea (fiind primul an al proiectului) un laborator special conceput pentru experimentarile novatoare si care deschid calea unor noi cercetari în anii urmatori.

Daca ma uit înapoi la cele 365 de file ale calendarului anului care trece poate ca de multe ori sunt extrem de nemultumit.

Ma gandesc la cat e participarea româneasca la sponsorizarea obiectivului nostru sublim si am un gust amar ca sectorul patronatului român nu se gandeste deloc la promovarea autentica a cercetarii stiintifice de la noi nici macar a unora ca noi care propun mereu lucruri unice, nobile si formarea unui model de ferma montana rentabila prin aplicarea si îmbunatatirea tehnologiilor de acvacultura superintensiva, acvaponie si permacultura, utilizarea resurselor vegetale pentru obtinerea unor noi principii farmaceutice valoroase (adica de noi medicamente valoroase – Muntii nostri aur poarta!/Noi cersim din poarta în poarta!).

Închei cu aceste rânduri pentru a se întelege cat mai bine cine suntem, ce dorim sa facem, ce ctitorii nobile ne-am apucat sa facem pentru mai binele românilor si nu pentru altceva!

Sta drept dovada si aprecierea celor 5 parteneri internationali care au venit între 10-15 septembrie la work-shop-ul de cercetare din 5 universitati de prestigiu ale UE si care ne-au apreciat foarte mult munca dusa pâna acum, la statiune, au apreciat foarte mult conceptia statiunii misiunea sa pentru prezent si pentru posteritate simultan.

Astfel ne vom putea implica si pe viitor în rezolvarea problemelor de mediu si biodiversitate cu mult profesionalism, vom putea sa fim utili prin brevetele pe care le producem pentru piata româneasca a inventicii si patronatului autohton dar mai ales vom putea salva patrimoniul salbatic al României reprezentat de speciile cele mai rare care mor sau sunt în pragul disparitiei la noi în tara sau la nivel mondial.

Pentru acest motiv statiunea noastra originala are mare valoare si este un fel de Arca a Lui Noe pentru posteritate cat si pentru prezent.

Daca întelegeti schimbarile climatice globale majore care se vad deja în jurul nostru veti întelege de ce existam si de ce construim aceasta arca cu scop nobil pentru specia noastra si pentru a salva Creatia Lui Dumnezeu – speciile, natura cu habitatele sale, frumusetile reale ale României cu care toti ne laudam dar de multe ori multi uitam ca exact acest lucru înseamna sa fii cu adevarat patriot – sa lupti pentru a apara tara de distrugerea ei, de pierderea patrimoniului sau natural valoros si unic la nivel european sau chiar mondial!

Fiti alaturi de noi dragi prieteni care ne cititi mesajul si în anul care vine.

Usa noastra este larg deschisa pentru a primi noi membri de suflet care vor sa se jertfeasca cauzei salvarii naturii si care vor sa o apuce pe drumul sinuos al stiintei.

Va asteptam noi, cei maturi, pe voi, cei mai tineri, sa va formam ca viitori oameni de stiinta.

Va asteptam pe voi, cei importanti, cu rol decizional, sa va implicati, sa ne sprijiniti în activitatea noastra, sa veniti alaturi de noi în aceasta muna grea la care noi ne-am înhamat!

Va asteptam pe voi, toti prietenii naturii, cei care întelegeti ca salvarea naturii (a speciilor rare de la disparitie) nu se face doar cu vorbe si work-shop-uri sterile, ci cu infrastructura, cu amenajari speciale pentru salvarea si reproducerea speciilor rare, cu tineri formati practic, care apoi sa fie capabili sa reproduca speciile rare, cu pasiune, multa munca si daruire alaturi de noi, fondatorii ONG-ului SE Aquaterra.

La acest obiectiv e munca grea nu gluma, ca nu stim deocamdata mai nimic despre modul in care se reproduc speciile salbatice de pesti.

Deci, este o munca de pionierat, atât in ceea ce priveste cercetarea stiintifica cat si activitatea de reproductie a puietului, puiet destinat exclusiv repopularii apelor noastre cu aceste specii vulnerabile, devenite foarte rare, de pesti si animale acvatice, deoarece pâna acum nimeni nu a realizat aceste activitati, nici în România, si nici la nivel mondial.

Trebuie facut ceva, cat mai repede, pentru ca speciile nu asteapta, ele pur si simplu dispar iar ocrotitori lor sunt foarte putini iar poluatori sunt astazi tot mai multi.

Va asteptam deci pe voi toti cei care ne apreciati munca ca, în anul care vine, sa veniti alaturi de noi, voi cei ce reprezentati cu demnitate a patra putere in stat, ca sa fim cat mai multi, atat in ceea ce priveste numarul de membri, cat si drept voluntari, si prin munca noastra comuna sa atragem cat mai multi sponsori din Romania, pentru a dinamiza in primul rand activitatea stiintifica, de proiectare, de scriere de proiecte europene de mediu si de cercetare stiintifica, de cofinantare a proiectelor propuse de echipa Aquaterra cat si activitatea lucrativa, din statiunea ecologica, in scopul repopularii cat mai rapide cu specii de lostrita, asprete, etc.

Avem dupa cum vede propuneri viabile, materializabile si, unele dintre ele deja materializate in proiecte de cercetare, pe anul acesta si avem totodata de continuat activitatea de cercetare inceputa cu cele 5 universitati partenere pe o perioada de înca 2 ani.

Hai veniti la SE Aquaterra cat mai multi, Fiti alaturi de noi, in incercarea de a schimba Romania!

Sa facem o Romanie mai buna pentru toti romanii!

Cu stima,

lect. dr. NICOLAE CRACIUN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here