Acasă Amintiri Primul meu idol științific sau drumul meu în biologie

Primul meu idol științific sau drumul meu în biologie

177
1
DISTRIBUIȚI
Spread the love
  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    12
    Shares

Eram mic și mă născusem la marginea unei păduri care începea pe o coastă foarte aproape de casă.

Vedeam adesea acolo iarna cocoțat pe   geam cînd eram foarte mic cum iarna coborau în zbor mugurarii, gaițele, ciorile, vrăbiuțele, sticleții și multe alte păsări din pădurea cu amestec de foioase și rășinoase în curtea noastră să mănânce semințele din vasele destinate găinilor și mă bucura faptul că găinilor nu le păsa că mâncau și păsările sălbatice.

Cand am devenit mai mare și aveam 3 – 6 ani colindam prin pădure de uitam să mai vin acasă decît noaptea târziu spre disperarea părinților mei.

Aveam mereu ce vedea și studia prin pădure.

Descopeream zilnic lucruri frumoase sau eram martor la minunile naturii.

Pe la 4 ani m-au luat părinții pentru prima dată la 15 august la Mânăstirea Rarău  trecînd prin pădurea virgină atît de iubită la noi în zonă pe atunci deopotrivă de bătrâni și tineri.

La noi e sărbătoarea sfântă a Sfintei Marii – Adormirea Maicii Domnului și sfărșitul verii propriu zise.

Oamenii se bucură că au terminat de făcut fânul și așteaptă toamna  cu mai puține munci decît vara.

Cel care însoțea grupul plin de bucurie și nostalgii din tinerețe era bunicul meu  în fruntea grupului.

Atunci am văzut pădurea cea mai mare din România.

Ce mi-a trecut mie prin mintea mea de copil atunci?

Bunicule, bunicule  – nu-mi dai mie moștenire huciul cum îi spuneam eu păduricii din spatele casei că eu o să o protejez ca să fie  frumoasă  ca pădurea Seculară Slătioara!

Încă nu e timpul, mi-a răspuns bunicul.

Trebuie să crești mai mare, să înveți, să demonstrezi cumva că o meriți și ție o să ți-o dau eu înainte de a muri.

Dar trebuie să îmi promiți că vei fi cel mai bun la școală, că vei face liceul.

Cînd am terminat școala bunicul mi-a zis că dacă fac Liceul Silvic mi-o dă.

Am intrat la liceu dar el încă nu mi-o dăduse.

Am intrat primul, am terminat primul dar tot nu primeam recompensa.

Acum tătuța – așa cum îi spuneam noi mi-a zis că după ce voi reuși la facultate mi-o va da.

Bunicul însă în sinea lui de mult timp mi-o încredințase deja cu sufletul  că nu mai tăia de aici nimic, nu mai păștea oile, caprele, vacile, caii pe care îi avea.

El o proteja mai bine ca oricine cam de prin 1974 de cînd i-am cerut-o cu lacrimi în ochi ca să nu mai taie nimeni arborii, să nu mai pască plantele rare nici măcar vacile noastre.

Chiar el a îngrădit-o.

Bunica zicea că bunicul a dat în mintea copiilor că nu prea înțelegea ea ce-i cu ocrotirea naturii.

Așa că din 1974 rezervația exista în fapt ca o convenție în familia noastră.

Dar că să fiu eu sigur că mi-o lasă mie și să o fac rezervație privată îmi tot încolțea în minte gîndul de a  organiza o festivitate de donație  oficial de față cu toată familia și să se facă și un act de moștenire ca să nu mai zică frații, verii (după ce bunicul nu va mai fi de bătrânețe)  și multe alte rude dacă mai vor să taie din arborii de acolo  în viitor.

Așa că, prin 1982 după ce am reușit să intru la facultate am făcut acest consiliu de familie și am întocmit acest act oficial  încheiat între noi care este micul act de naștere a probabil primei rezervații private din România, chiar dacă ea are doar 1,7 ha dar ascunde o biodiversitate foarte  mare care atunci cînd eram eu mic avea 36 de specii de arbori și arbuști, 245 de specii de plante erbacee, toate speciile de ciuperci din zonă și la fel aproape toate speciile de nevertebrate, unele foarte rare.

Vara totul este ca o junglă de nepătruns plină de păsări. Acum, cînd vine primăvara e o feerie de cântece de păsări cîntătoare și migratoare aflate în pasaj până încep să-și facă cuiburile.

Așa mi-am început eu studiile ca student la Biologie – laureat la 4 olimpiade naționale de biologie, începând să-mi autodeclar proprietatea ca rezervație naturală.

Mai mult, după 1986 venind la București am încercat să o declar oficial ca rezervație științifică și de aici a început ostilitatea împotriva mea.

Si stârnirea orgoliilor celor care crerdeau că ocrotirea e apanajul doar al unora privilegiați și mai ales acum cînd veneau banii din occident pentru biodiversitate.

Nu înțelegeam – parcă făcusem ceva foarte rău  că mă ocup de natură, că sunt pasionat!

Nu credeam cum e posibil ca această boală socială a orgoliului să fie atît de agresivă și destructivă.

Am reîncercat în anul 1990 imediat după revoluție mergînd la Comisia Monumentelor Naturii – unde secretarul de atunci – același care cu 4 ani în urmă m-a certat rău acum aproape  că m-a scos pe ușă spunându-mi că nu  fac altceva prin declararea rezervației decît să deranjez pe alții mult mai profesioniști decît mine în activitatea de conservare a naturii ca  să declare rezervații științifice și să nu îl mai deranjez niciodată, adică să nu mai încerc niciodată că nu este nomenclator de rezervații științifice și să-mi văd de treabă dacă vreau să mai lucrez în țară.

Mi s-a spus să-mi văd de lungul nasului că această activitate de conservare e o activitate.

Venind la facultate aveam să mă conving în anii următori cît de nocivă este societatea  sau breasla noastră a naturaliștilor – mai ales a celor vîrstnici care imediat după revoluție aveau să pape mulți bani de pe urma speciilor rare, de pe urma așa zisei activități de conservare și nu după conservarea efectivă.

Și nu aveau altă preocupare decît să dea în cap celor tineri, să le taie proiectele chiar aprobate la diferite surse de finanțare guvernamentale și neguvernamentale.

De acum veneau banii internaționali spre România iar eu – un tânăr venit de la țară din nordul țării și fără susținere dar mai ales …, fără a fi făcut parte din vreun clan  al falșilor ocrotitori ai naturii -excelenți tocători de bani pe work-shop-uri interminabile – am fos atacat cu cruzime din toate părțile!

Care a fost vina mea că eu din decență și blândețe nu i-am atacat niciodată pe cei care și acum sunt la decizia orientării banilor pentru conservare?

Cu ce am greșit eu că am venit aici la București fiind  pasionat?

Am fost dedicat meseriei în modul cel mai cinstit din fragedă pruncie  și am știut de ce au nevoie speciile  mai repede – de oameni de acțiune nu de work-shop-uri interminabile.

Poate că trebuie făcute activități de reclamă dar după ce ai făcut ceva deosebit și ai muncit nu mereu vînzănd pielea ursului din pădure!

Ân primul rând speciile și habitatele, peisajele au  în primul rând de dragoste și înțelegere pentru a nu se stinge  iar când nu se mai poate de luptă și spirit civic pe față că dacă din diplomație nu zicem nimic dar păpăm banii occidentului – pădurile se tot taie,speciile își tot reduc arealul și populațiile până ca totul va fi tot mai pustiu și urma animalelor pe care le tot lăudăm că sunt prin păduri nu se va mai vedea deloc -semn că au dispărut de tot.

De aceea suntem noi naturaliștii – ca să tragem un semnal de alarmă și să luptăm cînd altfel nu se poate.

Nu trebuie să ne fie frică să identificăm vinovații și agresorii naturii ,ai pădurilor, speciilor de plante și animale.

Pentru acest lucru am trezit foarte multe orgolii căci banii erau mai mereu aranjați unde trebuie să meargă.

Ce puteam să fac de fapt?

Să mă bat cu morile de vînt?

Am fondat cu greu (împotriva acelorași care îmi secerau proiectele mai târziu) asociația ecologică Aquaterra împotriva orgoliilor lor cu aprobarea rectorului de atunci, domnul fost președinte al României  Emil Constantinescu.

Am dorit măcar să fiu un far lider  călăuzitor și lucid pentru studenții care din anul 1 veneau aici ba chiar am făcut mereu în primii ani și atragerea spre facultatea noastră a elevilor foarte pasionați din școlile și liceele bucureștene.

Acum aceștia sunt printre cei mai buni naturaliști pe care i-a dat facultatea noastră în ultimii 28 de ani.

Măcar atât am reușit .

După un vis din copilărie.

Acum mica rezervație are aproape 44 de ani.

Sălbăticia ei e peste tot.

Chiar a crescut la vreo 5 ha.

E acum unul din obiectivele micii stațiuni de cercetare și de vizitare care se dezvoltă timid acolo și cu foarte ,foarte puțini bani până acum din donații și sponsorizări.

Ne uităm la Animal Planet la TV și ne gîndim că natura la noi se salvează singură iar cînd membrii Aquaterra merg în audiență la sponsori li se răspunde cu ușurință și fără remușcări – nu sponsorizăm astfel de obiective, statul să o facă, alții poate, UE poate că are interes?!

Numai obligația noastră morală nu este!

A patronatului român, din România.

Pentru orice fel de activități fictive se găsesc bani mereu dar pentru bitele animale și plante rare mai deloc cu mii de insistențe.

Păcat și descurajant că aici se vede nivelul de cultură și de responsabilitate publică pentru ceea ce numim noi țară  sau spațiu public de care oriunde în lume au grijă mai bine ca oricine ONG-urile!

Ce-i de făcut de acum înainte?

Ce am făcut și până acum!

Poate să ne schimbăm din mers strategia,poate că să reușim să mărim gradul de participare și de membri de valoare și de impact al asociației.  Să fim mai mulți e dorința mea arzătoare.

Să fie mai puternică echipa Aquaterra!

Să sperăm că poate vom mai reuși să formăm tineri naturaliști și în viitor!

Eu unul acest lucru (educația și formarea de salvatori de natură – specii și habitate, rezervații și un nou mod educațional) îl voi face mereu până zilele mi se vor termina pe această lume atît cît e posibil prin forțele mele căci am pornit de mult timp  cu tot sufletul  pe acest drum.

Am avut focul sacru în suflet de mic copil de care și-au bătut joc mai toți din jurul meu în ultimii 28 de ani dar eu mi-am continuat menirea și nu mă voi opri pentru  a ajuta natura  și a forma tinerii pentru a deveni mai buni în raport cu natura și să înțeleagă revoluția ecologică în care trăîim căci dacă specia noastră nu câștigă pariul cu natura viața așa cum o vedem noi nu poate avea mai mult de 60 – 100 de ani până la dezastrul total al Biosferei.

Totul stă în puterea omului și răul și binele.

Noi, membrii Aquaterra de aceea luptăm și de aceea fără a mai deranja orgoliile ca și acum mulți ani dorim pașnic dar ferm să trezim la realitate studenții, să-i formăm altfel decît în comunism, să-i formăm pentru România de Mîine și Planeta salvabilă.

Veniți cît mai mulți alături de noi și va fi mai bine!

Alții după 28 de ani nu au ce arăta decît work-shop-uri festiviste iar pădurile se duc, speciile sunt mult mai puține decît înainte în comunism, educația e la pămînt.

Ce au de arătat fariseii naturii ?

Nimic!

Noi ne-am retras din calea tăvălugului urii departe în nordul țării unde e locul cel mai bun, in mijlocul naturii și în mijlocul arealului speciilor rare de plante și animale  și avem ce arăta căci construim o mică Arcă a Lui Noe pentru viitor-pentru a crea infrastructura de reproducere a speciilor rare de pești ,alte animale și plante amenințate cu dispariția din fauna și flora României, așa cum am făcut mereu .

Construim pentru viitorul speciilor și habitatelor.

Așa facem cum fac și alte asociații de oameni pasionați din toate colturile lumii fiind convinși că aceasta e calea salvării biodiversității Biosferei fără granițe.

Așteptăm însă un ajutor și o înțelegere mai profundă a finanțatorilor la ușa cărora batem cu speranță.

Suntem membri ai Coaliției Natura 2000 – singura federație de asociații lucide de mediu din România care luptă pașnic dar ferm pentru salvarea comorilor naturale ale României.

Veniți alături de noi -mesaj adresat celor care citesc indiferent de meserie și vocație.

Dacă vă pasă veniți alături de noi la asociația Societatea  Ecologică Aquaterra!

Ușa noastră e deschisă mereu larg pentru toți cei care vor să se implice alături de noi.


Spread the love
  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    12
    Shares

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Steam API Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Steam Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here